Surprize la Indian Wells: Trei tenismene cunoscute au fost eliminate în primul tur

Surprize la Indian Wells: Trei tenismene cunoscute au fost eliminate în primul tur
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marta Kostiuk, Elise Mertens şi Alize Cornet sunt cele mai sonore nume care au pierdut, miercuri, în prima zi a turneului de tenis WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari.

Ucraineanca Marta Kostiuk, care în weekend a câştigat primul său titlu WTA din carieră, la Austin (Texas), a fost întrecută în primul tur de suedeza Rebecca Peterson, venită din calificări, cu 7-5, 5-7, 7-5. Peterson, finalistă luna trecută, la Merida (Mexic), a obţinut victoria după aproape trei ore de joc, în care adversara sa a comis nu mai puţin de 17 duble greşeli, potrivit DPA. Următoarea adversară a scandinavei va fi chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie nr. 22.

Belgianca Elise Mertens (37 WTA) a fost eliminată de chinezoaica Xinyu Wang (67 WTA), cu 6-3, 6-1, după un meci în care a comis 9 duble greşeli.

Franţuzoaica Alize Cornet a fost întrecută de rusoaica Evghenia Rodina, numărul 427 mondial, cu 6-2, 7-5. Rodina va juca în turul secund cu belarusa Arina Sabalenka, jucătoare care a câştigat Australian Open în acest an.

Cristina Bucşa (Spania), care o învinsese pe românca Gabriela Ruse în ultimul tur al calificărilor, a câştigat în runda inaugurală în faţa britanicei Katie Swan, cu 7-6 (8/6), 7-5, dar va avea o adversară foarte dificilă în turul secund, valoroasa jucătoare americană Coco Gauff, a şasea favorită.

Rezultatele de miercuri, din primul tur:

ADVERTISING


Shelby Rogers (SUA) - Katie Volynets (SUA) 6-4, 4-6, 6-1
Linda Fruhvirtova (Cehia) - Mayar Sherif (Egipt) 0-6, 6-2, 6-3
Ana Kalinskaia (Rusia) - Alycia Parks (SUA) 6-1, 6-1
Ana Blinkova (Rusia) - Ann Li (SUA) 6-1, 6-2
Elizabeth Mandlik (SUA) - Alison Riske (SUA) 6-3, 5-7, 7-6 (7/1)
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Kaia Kanepi (Estonia) 6-3, 7-6 (7/5)
Xiyu Wang (China) - Olga Danilovic (Serbia) 4-6, 6-2, 6-3
Camila Giorgi (Italia) - Arantxa Rus (Olanda) 6-3, 6-3
Cristina Bucşa (Spania) - Katie Swan (Marea Britanie) 7-6 (8/6), 7-5
Linda Noskova (Cehia) - Irina-Camelia Begu (România) 7-6 (9/7), 6-1
Rebecca Peterson (Suedia) - Marta Kostiuk (Ucraina) 7-5, 5-7, 7-5
Jil Teichmann (Elveţia) - Ashlyn Krueger (SUA) 6-1, 6-4
Dayana Iastremska (Ucraina) - Anna Bondar (Ungaria) 6-3, 6-4
Xinyu Wang (China) - Elise Mertens (Belgia) 6-3, 6-1
Lesia Tsurenko (Ucraina) - Lin Zhu (China) 6-4, 6-3
Evghenia Rodina (Rusia) - Alize Cornet (Franţa) 6-2, 7-5

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇