Surpriză uriașă la Roland Garros: Ocupanta locului 361 WTA ajunge în semifinale

Surpriză uriașă la Roland Garros: Ocupanta locului 361 WTA ajunge în semifinale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Lois Boisson a devenit marea surpriză a actualei ediții de la Roland Garros. La doar 22 de ani, jucătoarea franceză a reușit o calificare spectaculoasă în semifinalele turneului, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Mirra Andreeva, una dintre favoritele competiției.

La startul turneului, Boisson se afla în afara topului 350 WTA, dar parcursul ei impresionant pe zgura de la Paris a captat atenția tuturor. În meciul de miercuri, a controlat jocul excelent și s-a impus în două seturi: 7-6(6), 6-3.

Cu o susținere entuziastă din partea publicului, sportiva din Franța a obținut cea mai importantă victorie a carierei. Datorită acestui rezultat, a urcat spectaculos în ierarhia mondială, ajungând până pe locul 65 în clasamentul live — cea mai bună poziție atinsă de ea până acum.

În penultimul act, Lois Boisson o va înfrunta pe Coco Gauff, care s-a calificat la rândul ei miercuri, după victoria în fața compatrioatei Madison Keys.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇