Gruparea de fotbal Rapid București a fost învinsă categoric în deplasare de Politehnica Iași, scor 3-1, în runda curentă a Ligii 1, sâmbătă seara.
După cinci victorii la rând în Superliga, Rapid părea pregătită să zburde și în Moldova și să pună din nou presiune pe liderul FCSB. Și după o primă repriză mai degrabă anostă, lucrurile arătau bine pentru giuleșteni la debut de mitan secund.
A marcat Krasniqi cu un șut curat în minutul 52, însă trei minute mai târziu, după o gafă uriașă a lui Săpunaru, care a și recunoscut după joc că înfrângerea i se datorează lui, Bettaieb a egalat, la primul lui gol în Liga 1.
Cu câteva schimbări de maestru de șah ale antrenorului Grozavu de la Iași, Poli a răpus Rapidul pe final. Decarul Alin Roman a marcat un gol splendid la vinclu în minutul 88, iar Harrison încheia tabela elegant în minutul 94.
Veste extrem de bună pentru FCSB, care se poate duce iar la 10 puncte avans, dacă va învinge duminică de la 20 pe Botoșani. Rapid e egală acum cu CFR Cluj, 48 de puncte. Ieșenii urcă pe 13 în clasament, fiind la egalitate cu FCU Craiova, 30 de lungimi.