Superliga: FCSB învinge greu la Buzău, pe un strat gros de zăpadă și termină etapa pe primul loc

Superliga: FCSB învinge greu la Buzău, pe un strat gros de zăpadă și termină etapa pe primul loc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gloria Buzău – FCSB este o partidă care ar fi trebuit să înceapă duminică de la ora 20.45, în ultimul joc al zilei din Liga 1, în runda cu numărul 27.

Însă, condițiile meteo au fost extrem de aspre, un cod galben de ninsori accentuate fiind în vigoare în sudul României, încă de sâmbătă dimineața.

La Buzău a nins toată ziua de duminică, mai mult, a început să și viscolească pe finalul serii, iar arbitrul Sorin Vădana a amânat inițial startul partidei cu minimum 15 minute. Până la urmă, Buzău - FCSB a început de la 21, tot pe o ninsoare abundentă, iar jucătorii s-au chinuit cu terenul înghețat, cu o zăpadă care făcea practic imposibila circulația balonului.

Nu au fost ocazii deloc în aceste prime 45 de minute, cu un FCSB cu multe rezerve în teren, cu debutul lui Gele, și mai ales cu un lot cu gândul la marele retur de joi cu PAOK, după 2-1 în tur, pe Toumba.

La pauză au venit schimbări masive la oaspeți, a intrat artileria grea, formată din Bîrligea, Miculescu și Tănase, urmată la scurt timp și de intrarea lui Musi, până într-o oră de joc. Iar Tănase chiar a schimbat fața jocului, un joc în care FCSB s-a transformat într-un clasic 4-4-2, cu Gele și Bîrligea în ofensivă.

GOOOL! Buzău - FCSB 0-1. Florin Tănase deschide scorul

Primul gol a venit la limită, în minutul 67, după un penalti primit discutabil de Florin Tănase, care a fost faultat la marginea careului de debutantul peruvian în Liga 1 Benavente. Același șeptar roș-albastru a bătut impecabil, a deschis scorul, marcând momentul golului 101 în prima ligă. Câteva minute mai târziu, 73, Jordan Gele a marcat primul său gol la FCSB, după un șut de la mare distanță deviat în proprie poartă de nefericitul Turda.

FCSB învinge așadar pe un teren tare greu la Buzău, scor 2-0, pe ultima clasată totuși, iar la finele acestei etape va fi indiferent ce alte rezultate vor mai sosi, pe primul loc, cu 49 de puncte, unul peste Craiova și posibil unul și peste U Cluj, dacă Șepcile Roșii vor învinge mâine pe Unirea Slobozia.

Echipele de start:

Gloria Buzău: Lazar - Ciranni, Pineda, Dobroslavevici, De Nooijer - Mihai, Dr.Albu - Ferreira, Budescu, Dumitrașcu - Luckassen.
Rezerve: Railean - Turda, Cestor, Pîrvulescu, Savaeljevs, Jipa, Ișfan, Bristol.
Antrenor: Eugen Neagoe.

FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Dawa, Kiki - Chiricheș, Alhassan - Ștefănescu, Băluță, Gheorghiță - Gele.
Rezerve: Udrea, Zima - Crețu, Tănase, Șut, Bîrligea, Miculescu, Popescu, Edjouma, Musi, Cisotti.
Antrenor: Elias Charalambous.

Arbitru: Sorin Vădana.

4117 suporteri (cifră oficială) au fost prezenți pe „Municipalul” din Crâng.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!