Ștefan Târnovanu a fost întrebat dacă pleacă de la FCSB în această vară.
Portarul și-a schimbat discursul și spune că, deși își dorește să plece, nu mai face o prioritate din acest lucru.
„Am stat cu Șut, a plecat, am stat cu Olaru, a plecat, cu Pantea doar discutasem să stau cu el în cameră și nici nu a mai ajuns în cantonament, deci cred că sunt talismanul lor.
Clar îmi doresc să fac pasul în străinătate, nu e prima oară când o spun. Dacă ești fotbalist și nu îți dorești să faci pasul mai sus, nu înțeleg pentru ce mai joci, îmi doresc, dar o să se întâmple când va fi momentul potrivit. Până atunci sunt sută la sută concentrat, foarte calm, nu mai sunt nemulțumit, sunt foarte fericit.
Oferte scrise nu au existat. Au fost discuții, dar prea puțin importante. M-am gândit, am auzit și eu anumite chestii, dar până nu se întâmplă ceva, nu am de ce să îmi fac speranțe sau ceva. (n.r. – Despre presupusul interes al lui Gaziantep) Sunt aici cu gândul 200%, dar ar fi o opțiune, Turcia e un campionat puternic, da”, a declarat Târnovanu, conform Sport.ro.
De asemenea, Târnovanu a precizat că nu exclude un transfer la Dinamo, deși se declară stelist.
„Dacă m-ai fi întrebat acum 5-6 ani, aș fi spus convins: '100% nu', dar odată ce m-am maturizat, cred că nu poți să spui niciodată în viață 'Nu, niciodată nu o să fac asta'. Nu poți să știi niciodată. Clar, sunt stelist, am ținut cu Steaua de mic, dar nu știu ce să spun”, a răspuns Ștefan Târnovanu.
