Stadioane noi în România: Încep lucrările pentru Dinamo și cel din Pitești

Stadioane noi în România: Încep lucrările pentru Dinamo și cel din Pitești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Națională de Investiții a anunțat că au fost emise ordinele de începere a lucrărilor atât pentru Stadionul „Nicolae Dobrin”, cât și pentru Stadionul Dinamo, ceea ce permite demararea șantierelor începând cu data de 19 ianuarie.

Proiectul va fi realizat de asocierea formată din BOG’Art, în calitate de lider, alături de ACI Cluj SA, Dico & Țigănaș Birou de Proiectare și UTI Construction and Facility Management SRL.

“Este oficial! Dinamo se reconstruieşte. După ani de aşteptare, speranţă şi luptă, visul devine realitate. Compania Naţională de Investiţii a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru noul Stadion Dinamo – un simbol al renaşterii, al ambiţiei şi al viitorului sportului românesc.

Din 19 ianuarie 2026, şantierul va prinde viaţă, iar fiecare zi de lucru va însemna un pas mai aproape de o arenă modernă, demnă de performanţă, de suporteri şi de tradiţia lui Dinamo”, a precizat CNI.

Totodată, CNI a anunțat emiterea ordinului de începere și pentru construcția noului Stadion „Nicolae Dobrin”, o arenă menită să ducă mai departe tradiția, performanța și spiritul alb-violet.

“Viitorul se construieşte acum, pe fundaţia unei legende! Un stadion modern pentru suporteri adevăraţi, pentru generaţiile care vin şi pentru gloria fotbalului argeşean!”, menţionează CNI.

În acest caz, antreprenor general este asocierea Construcții Erbașu (lider) – Terra Gaz Construct, iar lucrările sunt programate să înceapă din 19 ianuarie 2026.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇