Sorana Cîrstea, tot mai sus în clasamentul WTA: Locul pe care a ajuns în ierarhia LIVE

Sorana Cîrstea, tot mai sus în clasamentul WTA: Locul pe care a ajuns în ierarhia LIVE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sorana Cîrstea încheie în forță cariera și se pregătește de o nouă urcare în clasamentul WTA.

Sportiva noastră a ajuns în optimile de la US Open, iar în ierarhia LIVE a WTA este pe locul 15. Dacă se va menține pe acest loc, Sorana va urca pe cel mai bun loc din carieră.

O calificare în sferturile de finală de la US Open o poate duce pe Sorana și mai sus, până pe locul 13. Rezultatele de la US Open din următoarea săptămână mai pot influența, însă, clasarea.

Meci tare cu Jessica Pegula

La ultima sa participare la un turneu de Mare Șlem, Sorana Cîrstea va juca împotriva americancei Jessica Pegula în optimile de la US Open. Cele două s-au întâlnit de trei ori până acum, iar Pegula a câștigat de fiecare dată. Meciul va avea loc duminică, la o oră care nu a fost stabilită momentan de organizatori.

ADVERTISING

Prima confruntare dintre cele două a avut loc în 2015, la turneul ITF de la Midland. Americanca s-a impus atunci cu 6-3, 6-3.

Cele două jucătoare s-au întâlnit din nou în 2021, în primul tur al turneului WTA de la Madrid. Pegula a câștigat și de această dată, scor 7-6 (5), 6-3.

Cel mai recent meci direct a avut loc în urmă cu două săptămâni, la Cincinnati, tot în Statele Unite și tot în optimi. Pegula a avut din nou câștig de cauză, scor 6-2, 4-6, 7-5.

Declarația Soranei Cîrstea

„A trebuit să joc agresiv în fața ei, pentru că, dacă o lași să domine meciul, îți face viața grea. Am știut că asta a trebuit să fac azi și sunt fericită că am servit mai bine astăzi. Am simțit că am gestionat foarte bine anumite momente, iar asta mă bucură. Am simțit că totul a fost sub control, că am întors mingile foarte bine.

ADVERTISING

Acum trăiesc doar în prezent. Orice este ușor de zis, dar mai greu de obținut. Încercăm să mergem mereu înainte și să facem lucrurile mai bine decât în trecut. În acest moment, doar mă bucur de moment și de fiecare zi, de experiență. Încerc să mă concentrez pe prezent, indiferent de situație. Sunt fericită. Viața este frumoasă, încerc să fiu pozitivă în legătură cu orice.

Sunt foarte fericită să joc la acest nivel, chiar dacă mă aflu la finalul carierei. Este frumos, am jucat atâția ani aici, dar nu a fost suficient. După French Open, antrenorul meu m-a chemat și mi-a spus că am șanse să ajung în fazele finale. I-am zis să se oprească aici.

ADVERTISING

M-am descurcat bine anul ăsta și nu am vrut să mă gândesc la niciun obiectiv. Am vrut să-mi îmbunătățesc jocul, dar fără să am obiective în legătură cu clasamentul. Pur și simplu m-am bucurat, am jucat tenis, am vrut să văd ce se întâmplă.

Sunt pregătită pentru meciul cu Jessica Pegula, dar este o jucătoare incredibilă, a fost foarte constantă, se menține la același nivel. Am drumul meu aici și mă concentrez pe meci, a spus Sorana Cîrstea, la Tennis Channel.

În turul 3 de la US Open, Sorana Cîrstea a obținut o victorie clară în fața italiencei Jasmine Paolini. Românca s-a impus cu un dublu 6-3 și a ajuns astfel în „optimi”.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School