Situație paradoxală în clasamentul WTA: Simona Halep urcă înainte să fie scoasă complet din ierarhia mondială

Situație paradoxală în clasamentul WTA: Simona Halep urcă înainte să fie scoasă complet din ierarhia mondială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicio schimbare faţă de săptămâna trecută nu s-a produs în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) publicat luni.

Poloneza Iga Swiatek este lider cu un avans mai mare de o mie de puncte faţă de următoarea clasată, belarusa Arina Sabalenka, iar pe locul al treilea se găseşte americanca Jessica Pegula, la alte aproape trei mii de puncte.

Spaniola Sara Sorribes Tormo, care a cucerit sâmbătă titlul la Cleveland (WTA 250), a reuşit un salt de 40 de locuri şi se află acum pe 55.

ADVERTISING

Bulgăroaica Viktoria Tomova a urcat 22 de poziţii şi se află pe 22, după ce a câştigat turneul de la Chicago (WTA 125).

Sorana Cîrstea este în continuare cea mai bine clasată româncă, menţinându-se pe 30, Irina Begu a coborât trei poziţii faţă de săptămâna trecută şi este pe 43, Ana Bogdan a coborât şi ea o treaptă, fiind acum pe 60, în timp ce Jaqueline Cristian a urcat un loc şi e pe 99.

Anca Todoni (18 ani) a intrat în premieră în top 300, pe locul 291, în urma unui salt de 65 de locuri.

Simona Halep, suspendată provizoriu pentru un test antidoping pozitiv la US Open 2022, a urcat, paradoxal, două locuri şi este acum pe 1.138, cu 10 puncte, dar va ieşi din ierarhia mondială când va fi publicat următorul clasament, peste două săptămâni, după US Open.

ADVERTISING

La dublu, româncele Elena-Gabriela Ruse şi Monica Niculescu îşi menţin locurile 39, respectiv 40.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 9.955 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.746
3 (3). Jessica Pegula (SUA) 5.945
4 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.670
5 (5). Ons Jabeur (Tunisia) 4.831
6 (6). Coco Gauff (SUA) 4.595
7 (7). Caroline Garcia (Franţa) 3.820
8 (8). Maria Sakkari (Grecia) 3.585
9 (9). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.401
10 (10). Karolina Muchova (Cehia) 2.995
...............................................................
30 (30). Sorana Cîrstea 1.400
43 (40). Irina-Camelia Begu 1.168
60 (59). Ana Bogdan 952
99 (100). Jaqueline Cristian 711
167 (166). Elena-Gabriela Ruse 446
214 (215). Irina Bara 337
219 (214). Miriam Bulgaru 328
248 (250). Alexandra Cadanţu-Ignatik 291
291 (356). Anca Todoni 219
...

ADVERTISING

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.495 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.985
3 (3). Storm Hunter (Australia) 6.085
4 (4). Elise Mertens (Belgia) 5.975
5 (5). Taylor Townsend (SUA) 5.960
6 (6). Coco Gauff (SUA) 5.795
6 (6). Jessica Pegula (SUA) 5.795
8 (8). Desirae Krawczyk (SUA) 4.650
9 (9). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.451
10 (10). Demi Schuurs (Olanda) 4.365
...........................................................
39 (39). Elena-Gabriela Ruse 1.961
40 (40). Monica Niculescu 1.870
151 (155). Irina Bara 544
157 (161). Oana Gavrilă 531
175 (177). Irina-Camelia Begu 480


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!