Fosta mare jucătoare română Simona Halep și fostul tenisman argentinian Juan Martin del Potro vor fi oaspeții de onoare ai ceremoniei de inaugurare a Centrului Național de Tenis de la Chișinău, în data de 23 mai, transmite Radio Moldova.
Cu această ocazie, organizatorii au pregătit o partidă demonstrativă de dublu mixt, cu implicarea celor două nume uriașe din sportul alb.
Simona Halep, fost număr 1 mondial al tenisului feminin, va fi prezentă în capitala Republicii Moldova, la un an și trei luni după ce s-a retras din activitate. Ea a câștigat două titluri de Grand Slam, la Roland Garros și Wimbledon.
'Meciul va fi desfășurat pe terenul de zgură al centrului. Vom avea tribune pentru mai mult de o mie de spectatori. Partida va fi de maximum trei seturi și sperăm să fie spectaculoasă', a declarat secretarul general al Federației Naționale de Tenis a Republicii Moldova, Natalia Belibova.
Juan Martin del Potro a cucerit titlul la US Open în 2009 și a ajuns de două ori în semifinale la Roland Garros, tot în 2009 și 2018, și o dată la Wimbledon, în 2013, însă a fost nevoit să se retragă în 2022 din cauza accidentărilor.
Pe lângă Simona Halep și Juan Martin del Potro, la evenimentul din Chișinău vor mai participa doi jucători din Republica Moldova, Radu Albot, fost număr 39 mondial, și junioara Lia Belibova.
'O pereche va fi compusă din Simona Halep și Radu Albot al nostru. Ei vor juca împotriva lui Juan Martin del Potro și Lia Belibova, o jucătoare junioară din Republica Moldova', a mai adăugat Natalia Belibova.
Centrul Național de Tenis va găzduit, cu începere din 25 mai, turneul ATP Challenger 100 'Moldova Open'.
