Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: Sportiva noastră lasă în spate o carieră impresionantă

Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: Sportiva noastră lasă în spate o carieră impresionantă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep (33 de ani) și-a anunțat retragerea din tenis, marți, la Cluj-Napoca, după meciul pierdut în fața Luciei Bronzetti la Transylvania Open.

Simona a pierdut în fața italiencei Lucia Bronzetti, 1-6, 1-6, iar la finalul partidei a ținut un discurs emoționant pe teren, iar la conferința de presă și-a anunțat cu subiect și predicat retragerea din tenis.

Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis

Ea a declarat că este epuizată din punct de vedere emoțional și că "am înțeles că e decizia corectă".

„Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. Vreau doar să mă odihnesc, sunt jucătoare de tenis profesionistă epuizată din punct de vedere emoţional. Vreau să las viaţa să mă surprindă. Nu ştiu ce se va întâmpla în viaţă, dar este un „La Revedere” din tenis, aici la Cluj, acasă. Am înţeles că este decizia corectă, că dacă nu te antrenezi zi de zi, nu poţi face faţă. Nu am regrete, privim înainte, poate aşa a fost să fie”, a declarat Halep, într-o conferinţă de presă la Cluj.

Discurs emoționant al Simonei Halep, pe teren, la Transylvania Open

Pe teren, imediat după meciul cu Bronzetti, a spus că "necesită mult mai mult" pentru a fi competitivă, referindu-se la faptul că accidentările suferite în ultima perioadă o împiedică să mai joace la nivelul dorit, după ce a scăpat de suspendarea pentru dopaj.

"E un pic greu să vorbesc, în primul rând vreau să vă mulțumesc. Acest teren este casa mea, am avut mereu parte de multă dragoste. Energia voastră a fost mereu cea care mi-a umplut sufletul. E o emoție aparte! S-a văzut astăzi că abia respiram pe teren.

Din punct de vedere sportiv sunt o persoană foarte împlinită. Ceea ce am realizat, nici nu pot să spun că am visat la asta când eram copil.

Nu știu dacă e cu tristețe sau cu bucurie, iar această decizie cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce atât de mult. De aceea, am vrut să vin aici, să joc, să-mi iau la revedere pe terenul de tenis. Chiar dacă nu am jucat foarte bine.

Cine știe dacă mă voi mai întoarce, dar pentru moment este ultima oară când am jucat aici. Nu vreau să plâng.

Viața merge înainte și după tenis. Ca să fiu competitivă necesită mult mai mult, iar în momentul acesta nu se mai poate.

Părinții mei au făcut orice pentru ca eu să ajung acolo unde vreau. (…) Mulțumesc din nou, mama și tata! Am fost norocoasă! Mulțumesc din tot sufletul!", a declarat Simona Halep pe teren, după confruntarea cu Lucia Bronzetti, la Pro Arena.

Carieră impresionantă pentru Simona Halep

Simona Halep a avut o carieră impresionantă în tenis. Ea a câștigat două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, a jucat alte trei finale (două la Roland Garros și una la Austrlian Open). Sportiva noastră a fost lider mondial în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni.

În 2022, Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat, după un meci jucat în primul tur la US Open cu Daria Snigur pe 29 august. De atunci a început perioada nefastă pentru Simona. ITIA a dictat, inițial, o suspendare patru ani pentru româncă, redusă la TAS la doar nouă luni.

Halep a revenit în tenis în martie 2024, după un an și jumătate în care a stat pe bară, suspendată provizoriu, în așteptarea verdictului ITIA. De atunci, Simona Halep a jucat șase meciuri și a câștigat doar unul, cu Arina Rodionova la Hong Kong, în octombrie 2024.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!