Simona Halep dezvăluie cu cine a ținut în finala de la US Open

Simona Halep dezvăluie cu cine a ținut în finala de la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a dezvăluit cu cine a ținut în finala masculină de la US Open.

Sportiva noastră a afirmat că l-a susținut pe austriacul Dominic Thiem, cel care a câștigat în premieră un Grand Slam.

"Nu am văzut finala și am fost foarte, foarte tristă că n-am făcut asta deoarece am văzut apoi scorul. M-am trezit pe la 4:30 dimineața și aveam un mesaj de la fratele meu, îmi spunea că Thiem e condus cu 2-0 la seturi. Mi-am spus 'bietul Thiem, încă o finală…'

Apoi, când am văzut scorul, am fost atât de fericită pentru el deoarece pierduse trei finale. Îmi pare totuși rău și pentru Zverev. Ei vor fi viitorul. Eu am fost în locul lui Thiem, am pierdut trei finale și simt că a meritat să câștige cu adevărat", a spus Simona Halep la Roma.

ADVERTISING

Amintim că austriacul Dominic Thiem a câștigat US Open 2020 după ce l-a învins în finală pe neamțul Alexander Zverev.

Thiem a revenit după ce a fost condus cu 2-0 la seturi și a câștigat partida cu 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6 (6).

Confruntarea a durat 4 ore și 5 minute și a fost extrem de spectaculoasă.

Acesta este primul Grand Slam din cariera lui Thiem. De altfel, el primul om născut după 1990 care obține această performanță. În plus, el e primul om din 1949 încoace care se impune în finala de la US Open după ce a fost condus cu 2-0 la seturi.

ADVERTISING

SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!