Tribunalul independent Sport Resolutions a anunțat ce decizie a luat după ce au început audierile Simonei Halep în cazul de dopaj.
Sport Resolutions a menționat că acest caz se va desfășura cu ușile închise și nu va face public niciun detaliu de la audieri.
"“În calitate de organism independent, nu putem comenta niciun aspect al cazurilor, indiferent dacă acele cazuri nu au fost încă menţionate, în curs de judecare sau finalizate. Aceasta este aceeași abordare consecventă pe care o aplicăm tuturor solicitărilor externe pentru orice chestiune, pe care am încredere că le puteți aprecia. Vă mulțumim anticipat pentru înțelegere și ne cerem scuze că nu vă putem ajuta în continuare”, au transmis reprezentanții Sport Resolutions pentru Fanatik.
De asemenea, nici ITIA nu dorește să facă vreun comentariu legat de stadiul procesului. “Procesul tribunalului independent este confidenţial şi se va desfăşura în privat. Ne pare rău că nu putem să fim mai deschişi în acest stadiu al procesului”, a fost reacţia celor de la ITIA.
Pe de altă parte, Cristian Jura, expert în dreptul sportului, a explicat care sunt pașii de urmat.
“Etapele sunt simple. Urmează audierea, tribunalul de la Sports Resolutions urmează să se pronunţe. Deci, audiere, pronunţare şi după ce primeşte decizia, ea se poate adresa în termen de 21 de zile şi Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Dar asta după ce ia cunoştinţă de decizie şi este nemulţumită de această decizie”, a explicat Cristian Jura.