Selecționerul Franței prezintă avantajul ungurilor în meciul direct

Selecționerul Franței prezintă avantajul ungurilor în meciul direct

Ungaria va fi avantajată să joace cu stadionul plin împotriva Franţei, la Budapesta, a declarat vineri selecţionerul naţionalei cocoşului galic, Didier Deschamps, cu o zi înaintea meciului dintre cele două echipe din Grupa F a turneului final EURO 2020.

După ce a învins marţi Germania cu 1-0, la Munchen, Franţa va evolua contra Ungariei de la ora locală 15:00, la ora meciului fiind aşteptată o temperatură de 30 de grade Celsius.

"A doua zi după primul meci, am început să ne antrenăm de la 15:00 ca să ne obişnuim cu ora partidei. Asta schimbă planificarea zilei, ora prânzului şi orele de somn, care sunt importante. Nu este o bătălie, dar este o generaţie care se culcă târziu, trebuie ajustat asta. Siesta poate ajuta le recuperarea forţelor. Ne-am obişnuit capul şi mintea cu ceea ce ne aşteaptă mâine", a spus selecţionerul campioanei mondiale.

ADVERTISING

"Stadionul plin este un avantaj pentru unguri. Asta i-a ajutat mult în primul meci. Este o echipă foarte combativă, generoasă, foarte bine organizată, contează mult prezenţa unui selecţioner italian. Joacă la ea acasă, mă aştept să aibă aceeaşi atitudine ca în faţa portughezilor", a adăugat Deschamps.

"Primul meci din grupă este important, dar niciodată decisiv. A fost şi mai important datorită configuraţiei grupei. Victoria în primul meci ne poate permite să fim calificaţi după două meciuri. Avem această posibilitate, care este un prim obiectiv. Va exista însă şi a treia partidă…", a mai spus tehnicianul.

ADVERTISING

La rândul său, portarul Hugo Lloris, căpitanul echipei, a spus că Franţa trebuie să facă "abstracţie de context".

"Suntem foarte bucuroşi să putem juca acest meci cu stadionul plin", a afirmat Lloris, potrivit căruia Franţa mai are un drum "foarte, foarte lung de parcurs".

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!