Sara Sorribes a părut resemnată în faţa superiorităţii arătate de românca Simona Halep, favorita numărul trei, în faţa căreia s-a înclinat în două seturi 6-0, 7-5, după o oră şi 25 minute de joc, vineri, în primul tur al turneului WTA de la Madrid, informează EFE.
„Aşa este tenisul. În cele din urmă nu poţi crede că eşti bine sau că eşti mai bună, pentru că la final vin jucătoare mai bune care te pun la locul tău. Simona mi-a dat o lecţie. M-a învăţat o lecţie despre ceea ce trebuie să îmbunătăţesc. Trebuie să fiu mereu atentă şi cu picioarele pe pământ, deoarece nivelul este ridicat şi sunt jucătoare foarte bune”, a declarat Sorribes la finalul meciului cu Halep.
"Sunt tristă, dar vreau să reţin partea bună. Să presupun că este mai bună decât mine, să am în vedere asta pe viitor şi să încerc să arăt ca ea cât mai mult posibil", a adăugat jucătoarea iberică.
Sarra Sorribes (24 ani), ocupanta locului 46 în ierarhia WTA, a fost învinsă pentru a doua oară în circuitul profesionist de Simona Halep, în faţa căreia s-a înclinat şi anul trecut, în primul tur la Roland Garros (6-4, 6-0).
Reprezentanta ţării noastre şi-a asigurat un cec de 20.000 de euro şi 65 de puncte WTA pentru calificarea în turul secund la Madrid, iar următoarea sa adversară va fi poloneza Magda Linette sau chinezoaica Saisai Zheng.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: