Cristiano Ronaldo va primi peste 400 de milioane de euro în Arabia Saudită, dintre care jumătate pentru a promova viitoarea candidatură a regatului pentru Cupa Mondială din 2030, a declarat pentru AFP o sursă apropiată noului său club.
În vârstă de 37 de ani şi prezentat în faţa a mii de fani ai lui Al Nassr la Riad săptămâna trecută, Ronaldo este de departe cel mai faimos jucător care a semnat pentru un club din Arabia Saudită sau din orice altă ţară din Golf.
Ronaldo va câştiga 200 milioane euro conform contractului cu clubul şi alţi 200 milioane euro pentru a fi ambasadorul candidaturii comune a Arabiei Saudite, împreună cu Egipt şi Grecia, pentru găzduirea CM de fotbal 2030.
Din cauza suspendării, Ronaldo va debuta pentru Al-Nassr pe 22 ianuarie, dar cu trei zile mai devreme va evolua într-un meci amical contra lui PSG.