România a primit organizarea Campionatului Mondial de handbal pentru junioare Under-18, conform unei decizii unanime a Consiliului Federației Internaționale de Handbal (IHF) din 19 decembrie, informează un comunicat al IHF.
CM de junioare va avea loc în perioada 29 iulie – 9 august 2026, în patru orașe, Craiova, Mioveni, Pitești și Râmnicu Vâlcea, meciurile din ultimul weekend, inclusiv finala, urmând să aibă loc în modernul complex Pitești Arena.
Această a 11-a ediție a Mondialului de junioare U18 va reuni 32 de echipe naționale, oferind încă o dată o platformă globală în care cele mai promițătoare tinere talente feminine din acest sport să strălucească. Pentru a treia oară în istoria competiției, programul va cuprinde 32 de echipe, care vor fi împărțite în opt grupe de câte patru echipe fiecare, primele două echipe din fiecare grupă avansând în runda principală.
Organizarea acestei ediții a Campionatului Mondial de junioare reprezintă o etapă importantă pentru România, marcând a doua oară când țara noastră va găzdui un Campionat Mondial IHF la categoria de vârstă mai tânără, după Campionatul Mondial IHF de junioare din 1977, cu 14 echipe la start.
România a fost, de asemenea, aleasă să găzduiască Campionatul Mondial de junioare din 2020, care, din păcate, a fost anulat din cauza pandemiei globale de Covid-19.
Decizia a venit în urma unei evaluări cuprinzătoare a candidaturii Federației Române de Handbal, care a oferit un concept detaliat al evenimentului.
România va mai găzdui două competiții de anvergură în handbal în acest an, Campionatul European de handbal feminin EHF EURO 2026 (3-20 decembrie, la Cluj-Napoca și Oradea), împreună cu Cehia, Polonia, Slovacia și Turcia, precum și Campionatul European de handbal masculin U20 (8-19 iulie, la Cluj-Napoca și Turda).
