Româncele și-au aflat adversarele din primul tur al Roland Garros: Miriam Bulgaru, la un pas de tabloul principal

Româncele și-au aflat adversarele din primul tur al Roland Garros: Miriam Bulgaru, la un pas de tabloul principal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarele din România calificate pe tabloul principal la Roland Garros și-au aflat adversarele din primul tur.

Turneul de Grand Slam de la Paris, Roland Garros, va avea la start mai multe jucătoare din România, care și-a aflat adversarele din runda inaugurală.

Anca Todoni (20 de ani, 91 WTA) a dat pe cel mai greu oponent dintre toate jucătoarele române. Ea se va duela cu Jessica Pegula (31 de ani, 3 WTA).

Gabriela Ruse (27 ani, 85 WTA) va juca împotriva americancei McCartney Kessler (25 ani, 44 WTA), în timp ce Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) o va înfrunta pe Kimberly Birrell (27 ani, 63 WTA).

Sorana Cîrstea (35 ani, 164 WTA) va juca împotriva unei jucătoare venite din calificări.

De asemenea, în ultimul tur al calificărilor de la Roland Garros se află și Miriam Bulgaru, care a învins-o pe Patricia Țig, scor 6-4, 4-6, 7-5. Pentru un loc pe tabloul principal, ea va trebui să treacă de argentinianca Julia Riera (22 de ani, 204 WTA).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!