Retragerea unui zeu: Leo Messi, la ultimul meci în naționala Argentinei

Retragerea unui zeu: Leo Messi, la ultimul meci în naționala Argentinei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Leo Messi a avut parte de o ultimă seară memorabilă în tricoul Argentinei. Superstarul a fost din nou omul principal într-o victorie cu Benin, scor 3-0, în care a oferit două pase decisive și a marcat din penalty.

Un Campionat Mondial, două Copa America, o Finalissima, un titlu olimpic și peste 100 de goluri pentru Argentina. Sunt cifre impresionante, dar care cu greu pot descrie ce a însemnat Messi pentru naționala „Albiceleste”.

În meciul cu Benin, Messi a pasat la golurile marcate de Nicolas Otamendi și Nico Paz. Primul îi poartă chipul tatuat pe piele, în timp ce al doilea este considerat unul dintre jucătorii care pot avea un rol important în viitorul Argentinei și chiar un posibil succesor al lui Messi cu numărul 10 pe spate.

ADVERTISING

Golul lui Messi a venit în minutul 71. Argentinianul a transformat fără emoții penalty-ul și a declanșat sărbătoarea pe „El Monumental”. Doar patru minute mai târziu, Messi a fost aproape de al doilea gol al serii, dar a ratat o ocazie importantă.

Momente emoționante la final

Finalul meciului nu a însemnat și finalul momentelor emoționante. Omagiile pentru Messi au început încă de la intonarea imnului și au continuat pe tot parcursul serii. La minutul 10, la golul său și după fluierul final, stadionul a fost cuprins de o atmosferă specială.

După meci, toți coechipierii au mers să-l îmbrățișeze pe Messi. Nici jucătorii Beninului nu au ratat ocazia de a avea o amintire cu unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Au format o adevărată coadă pentru fotografii cu argentinianul.

ADVERTISING

Până și arbitrul partidei a vrut să marcheze momentul. Acesta i-a oferit lui Messi cartonașele pe care le-a folosit în meci, apoi i-a strâns mâna.

Deasupra stadionului „El Monumental” a urmat un show spectaculos de drone. Imaginile au refăcut momente importante din cariera lui Messi la națională, de la primul său gol pentru Argentina și până la cele mai cunoscute celebrări. Nu putea lipsi imaginea căpitanului care ridică deasupra capului trofeul Cupei Mondiale.

În tribune, mulți suporteri au izbucnit în lacrimi. Numele lui Messi a fost scandat minute întregi, inclusiv după ce meciul se terminase.

ADVERTISING

Seara a continuat cu un moment artistic susținut de Soledad Pastorutti. La final, Messi a mers la celebra cântăreață argentiniană și a îmbrățișat-o.

Apoi a venit momentul cel mai emoționant al serii. Lionel Messi a luat microfonul în centrul terenului și a ținut ultimul său discurs în calitate de jucător al naționalei Argentinei.

Vizibil emoționat, dar zâmbind, Messi a vorbit despre cei 20 de ani petrecuți la națională și despre cât de mult a însemnat pentru el să joace pentru Argentina. De pe margine, selecționerul Lionel Scaloni l-a ascultat cu lacrimi în ochi.

„E greu să spun ceva. Am emoții mari, s-au petrecut foarte multe lucruri în această seară. Vă mulțumesc. Am jucat 20 de ani pentru echipa națională a Argentinei. Niciodată nu am încetat să lupt. Să joc pentru Argentina este cel mai frumos lucru care s-a întâmplat în viața mea.

Am fost foarte aproape să mai îndeplinim o dată visul unei națiuni și să devenim campioni mondiali. Am dat totul. A fost o competiție stresantă pentru noi, mai ales meciul cu Anglia”, a spus Messi.

Discursul său a fost întrerupt rapid de coechipieri și de zecile de mii de suporteri, care au început să-i scandeze numele.

Camerele de filmare au surprins și reacțiile familiei sale. Mama și soția lui Messi au fost vizibil emoționate în tribune, într-o seară în care Argentina și-a luat rămas-bun de la omul care i-a oferit cele mai mari momente din ultimele două decenii.

Omul care a scris istorie

Messi este legendarul decar care a scris istorie pentru Argentina din august 2005, atunci când a debutat într-un amical cu Ungaria. A fost un debut pe care cu siguranță nu l-a uitat, fiind eliminat după doar câteva minute de la intrarea pe teren.

De atunci și până în prezent, Messi a adunat 207 meciuri pentru Argentina și a marcat 125 de goluri. Pe lângă acestea, a oferit și 68 de pase decisive.

În tricoul naționalei, starul argentinian a câștigat Cupa Mondială din 2022 și Copa America în 2021 și 2024.

Messi a mai jucat alte două finale de Cupă Mondială, în 2014 și 2026. Argentina a fost învinsă de Germania, respectiv Spania, de fiecare dată cu 1-0 după prelungiri.

La nivel individual, palmaresul lui Messi este la fel de impresionant. Argentinianul are opt trofee Balonul de Aur, alături de numeroase alte distincții individuale.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google