Reacția Simonei Halep după victoria cu Flipkens, aflată la ultimul meci de simplu din carieră: Ce i-a transmis adversarei ei

Reacția Simonei Halep după victoria cu Flipkens, aflată la ultimul meci de simplu din carieră: Ce i-a transmis adversarei ei

Simona Halep a oferit prima reacție după calificarea în turul trei la Wimbledon.

Discursul Simonei a fost concentrat pe adversara ei de astăzi, Kirsten Flipkens, aflată la ultimul meci la simplu din carieră.

"Nu este vorba despre meciul meu astăzi, ci despre ea. Mă bucur că am putut să joc cu ea acest meci. Am jucat de multe ori, am tremurat înaintea acestui meci, iar antrenorul meu poate să o confirme. Întodeauna a fost dificil să joc împotriva ei. Ești o campioană și ne vei lipsi. Mulțumesc pentru tot", a spus Simona, vizibil emoționată.

ADVERTISING

Simona Halep a învins-o joi seara pe Kirsten Flipkens și s-a calificat în turul trei la Wimbledon.

La cea de-a șasea confruntare directă, Simona a avut nevoie din nou de doar două seturi pentru a o învinge pe belgiancă, precum în precedentele dispute.

7-5, 6-4 a fost scorul cu care Simona s-a impus după o oră și 25 de minute, în ceea ce a fost ultimul meci la simplu din carieră pentru Kirsten Flipkens (36 de ani).

În turul trei, Simona o va înfrunta pe poloneza Magdalena Frech (locul 92 WTA), care în turul doi a trecut de Anna Karolina Schmiedlova (locul 84 WTA), scor 6-4, 6-4.

ADVERTISING

Simona a mai întâlnit-o o singură dată pe Frech, chiar anul acesta la Australian Open, când a învins-o în două seturi, scor 6-4, 6-3.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇