Reacția organizatorilor US Open după anunțul Simonei Halep

Reacția organizatorilor US Open după anunțul Simonei Halep
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a anunțat, luni, că nu va lua parte la ediția din acest an a US Open, iar organizatorii au reacționat aproape imediat.

Aceștia au și anunțat numele jucătoarei promovate pe tabloul principal în locul lăsat liber de Simona.

"Simona Halep s-a retras de la US Open. Irina Khromacheva urcă pe tabloul principal", se arată într-o postare a organizatorilor.

Pe lângă Simona Halep, de la US Open 2020 vor lipsi și alte tenismene de top, precum Ashleigh Barty, Elina Svitolina sau Belinda Bencic.

ADVERTISING

De asemenea, din circuitul masculin vor absenta Rafael Nadal și Roger Federer.

US Open 2020 se desfășoară în perioada 31 august – 13 septembrie.

La ediția de anul trecut de la US Open, Simona a fost eliminată în runda a două de americanca Taylor Townsend, ajunsă pe tabloul principal după ce-a trecut de calificări.

Cea mai bună performanță a Simonei la Flushing Meadows s-a petrecut în 2015, când a ajuns până în semifinale.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING
ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!