Reacția lui Edi Iordănescu după egalul miraculos din Elveția

Reacția lui Edi Iordănescu după egalul miraculos din Elveția
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, luni seara, după egalul, 2-2, obţinut în finalul partidei din deplasare cu Elveţia, în preliminariile EURO 2024, că punctul este unul fantastic şi că fotbalul şi Dumnezeu au răsplătit prima reprezentativă.

„Am întâlnit o echipă foarte valoroasă care putea să câştige clar acest meci. Dar câteodată, când ai o inimă mare, poţi să compensezi şi iată că fotbalul şi Dumnezeu ne-au răsplătit. Cei care cred, de multe ori sunt răsplătiţi. Iar noi azi am fost răsplătiţi. E un punct fantastic, nu doar pentru economia clasamentului, ci şi pentru moral. E un punct mare pentru România şi pentru viitorul acestei echipe naţionale care are foarte mult potenţial. Nu vreau să fac foarte multe aprecieri individuale, dar clar că Moldovan şi Mihăilă au fost doi jucători decisivi pentru noi. Însă au fost mulţi alţii cu prestaţii foarte bune”, a spus tehnicianul la postul Digisport.

ADVERTISING

"Am fost foarte conştienţi de valoarea individuală a adversarilor, ne-am fi dorit să jucăm mai sus, nu am reuşit, am suferit în prima repriză, însă schimbările au fost pozitive până la urmă. E clar că pe final am schimbat ofensiv şi ne-am asumat nişte riscuri, pentru că gazdele puteau să mai marcheze pe final şi acum poate vorbeam altfel. Dar hai să fim pozitivi, să criticăm mai puţin, să fim alături de această echipă care arată suflet. Pentru că atunci când arăţi atitudine înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Şi vă garantez că suntem pe drumul cel bun", a adăugat el.

ADVERTISING

Iordănescu a transmis un mesaj de unitate şi îi aşteaptă pe suporteri în număr cât mai mare la meciurile din toamnă.

"Aveam nevoie de continuitate în rezultate, sunt trei meciuri din patru disputate în deplasare şi nu am pierdut niciunul. Echipa arată potenţial. Urmează două meciuri capitale, avem nevoie de suporteri pentru că în în urma lor putem să luăm o opţiune serioasă pentru un loc care să ne califice. Aşa că hai să avem mai multă unitate, să credem mai mult în potenţialul acestei echipe. Adevărat, încă suferim, sunt multe lucruri de pus la punct, dar România a arătat caracter. Aşa că românii trebuie să vină în număr cât mai mare alături de echipa lor naţională", a menţionat selecţionerul.

ADVERTISING

Referitor la înfrângerea suferită de Kosovo, una dintre contracandidatele României, în partida din deplasare cu Belarus, Edward Iordănescu a afirmat: "Adevărat, Kosovo a pierdut ceva teren, dar încă e devreme şi ar trebui să ne concentrăm pe rezultatele noastre. Sigur că ne bucurăm că ne-au ajutat rezultatele. Acum pare că lupta s-a rupt, dar noi avem drumul nostru. Eu am mare încredere în echipa aceasta care începe să se consolideze".

Naţionala de fotbal a României a smuls un egal incredibil în faţa echipa Elveţiei, scor 2-2 (0-2), luni seara, pe Swissporarena din Lucerna, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

România a obţinut un punct foarte important, însă poate nemeritat după aspectul jocului, şansa fiind de mai multe ori de partea tricolorilor în acest meci.

România încheie cu două egaluri fereastra internaţională din iunie, un bilanţ bun, care o menţine pe locul secund şi în cursa de calificare.

Echipa antrenată de Edward Iordănescu va juca acum două meciuri acasă, cu Israel (9 septembrie) şi Kosovo (12 septembrie).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇