Antrenorul român Răzvan Lucescu a ratat la mustață al 5-lea său trofeu din palmares pe banca celor de la PAOK Salonic, sâmbătă seara, în finala Cupei Greciei, contra celor de la OFI Creta.
Cretanii s-au impus cu 3-2, după prelungiri, la capătul unui meci dramatic, plin de tensiune și de răsturnări spectaculoase de situație.
Lucescu, după meci, în fața jurnaliștilor, la conferința de presă oficială, și-a găsit cu greu cuvintele: „Este o perioadă întunecată. Este o înfrângere rușinoasă, o noapte rușinoasă. Este o perioadă proastă, o perioadă întunecată. Nu știu ce să spun, avem accidentările, nu știu ce să spun”.
PAOK a egalat la doi la ultima fază a primei părți a partidei, în minutul 90 plus 7 de prelungire, însă a încasat golul decisiv în prelungiri, în minutul 105+4.
”Psihologia joacă un rol. Eram în avantaj, aveam ocazii, dar după 1-1, ne-am pierdut încrederea, felul în care ne arătam jocul. Ne-am pierdut energia. Am revenit după 1-2, după ceva ce nu era fotbal. Pot spune că am făcut din nou un pas înapoi, pentru că golul de 2-3 a fost un cadou.
Este o realitate dură. Când ceva merge prost, pierdem totul, uităm să jucăm. Apoi ne e greu să ne revenim. Este o perioadă foarte proastă pentru noi, pentru mine. Încerc să o explic în cel mai simplu mod, dar am pierdut Cupa. A contat foarte mult”, a mai spus tehnicianul român.
Merită reamintit faptul că Răzvan și-a pierdut de curând tatăl, pe marele tehnician român Mircea Lucescu, care a încetat din viață la Spitalul Universitar București, pe data de 7 aprilie 2026.
D.A.
