Răsturnare uluitoare de scor în partida din Bundesliga dintre Borussia Dortmund și Werder Bremen (Video)

Răsturnare uluitoare de scor în partida din Bundesliga dintre Borussia Dortmund și Werder Bremen (Video)

Borussia Dortmund părea în controlul absolut al unei partide care se îndrepta liniștită către final, galben-negrii conducând cu 2-0 în minutul 89 pe cei de la Werder Bremen.

Dortmund venea din postura unei formații cu un debut excelent de sezon, 6 din 6 puncte posibile. ȘI se părea că va merge totul strună și în jocul cu Werder. Brandt în minutul 45 și Guerreiro în minutul 77 aduceau golurile liniștii, teoretic, pentru Borussia.

Prăbușirea din minutul 89 și după a fost uluitoare însă. Werder a marcat întăi prin Buchanan, apoi a egalat în minutul 93 prin Schmidt, gol cu capul din centrarea venită de la Amos Pieper.

Ba mai mult, profitând de o apărare gazdă făcută KO, Bremen a dat lovitura prin Oliver Burke, șut nemilos din interiorul careului. După două egaluri în primele runde, muzicanții din Bremen obțin o primă victorie, și încă una de povestit nepoților!

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!