Rapid se desparte de Costel Gâlcă după sezonul ratat.
Giuleștenii au anunțat că încep negocierile cu Daniel Pancu pentru a prelua echipa.
„Pancu e un antrenor pe care, sincer, ni-l dorim. E prima oară când e clar că nu mai avem nicio șansă la realizarea obiectivului. Din punctul nostru de vedere, ar trebui să fie prima opțiune. E un rapidist get-beget. Eu am mai lucrat cu el, chiar dacă acum e total diferit. A avut prima lui experiență aici ca antrenor.
Îl cunosc ca persoană și știu ce își dorește, ce fotbal vrea să propună. Nu mi se pare atât de impulsiv. Cred că e rapidistul care vede cel mai bine și care transmite cel mai bine. Pentru noi ar trebui să fie prima opțiune și vorbim despre asta. Nu luasem legătura cu Daniel, nu am vorbit cu el.
Îl apreciez ca antrenor și pentru ceea ce vrea să transmită. Dintre toți antrenorii, nu există unul care să transmită o energie mai bine decât el. Cred că a căpătat o experiență foarte importantă prin naționala de tineret și prin ce s-a întâmplat la CFR.
Pancu are contractul prelungit cu CFR Cluj, dar a transmis deja că va pleca din Gruia deoarece e nemulțumit de condițiile din Gruia.
