Răducioiu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: "E lipsă de respect"

Răducioiu şi-a anunţat demisia de la Dinamo: "E lipsă de respect"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Florin Răducioiu și-a anunțat demisia din funcția de team manager al lui Dinamo.

Răducioiu este dezamăgit de comportamentul administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu.

"Dinamo e un capitol închis. Îmi dau demisia. Am hotărât după multe tentative ale mele să vorbesc cu Răzvan Zăvăleanu, de a reconstrui echipa şi de a-mi da posibilitatea de a lucra mai mult la Dinamo. Nu mi-a răspuns de o lună de zile la tentativele de a vorbi cu el şi pentru mine a fost o lipsă de respect, faţă de persoana mea, în primul rând. Sunt foarte dezamăgit de comportamentul dânsului. Să-l întrebaţi pe dânsul de ce a făcut asta. Am încercat să mă implic, să fac mai multe. Dinamo e un capitol închis, cred că am făcut tot ce am putut să salvez clubul cât mi s-a permis să fac", a anunțat Răducioiu într-o intervenție la Orange Sport.

ADVERTISING

"M-am întâlnit cu el o dată la Marriot, în care i-am explicat ce planuri am în Liga 2, după care m-am întâlnit cu asistentul lui, Claudiu, şi nici până acum nu am răspuns la ce am cerut. Nu e respect faţă de persoana mea. Sunt dezamăgit de comportamentul dânsului, dar tăcerea lor e un răspuns pentru mine", a adăugat fostul internațional român.

Dinamo va evolua în Liga a 2-a în sezonul 2022/2023.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇