PSG vs. Bayern Munchen se joacă pe 14 februarie în optimile Champions League. Reușesc parizienii să-și ia revanșa?

PSG vs. Bayern Munchen se joacă pe 14 februarie în optimile Champions League. Reușesc parizienii să-și ia revanșa?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PSG și Bayern Munchen se vor întâlni în unul dintre cele mai interesante dueluri din optimile Champions League. Partida tur va avea loc la Paris, pe 14 februarie, de la ora 22:00, iar returul se va disputa la Munchen, pe 8 martie.

PSG – Bayern Munchen este reeditarea finalei Champions League din 2020, un meci care a lăsat răni adânci la gruparea pariziană. Atunci, nemții s-au impus cu 1-0 după un gol marcat de Kingsley Coman și au frânt astfel visul francezilor de a câștiga în premieră trofeul Champions League.

Francezii și-au luat o revanșă chiar în 2021, când au eliminat-o pe Bayern Munchen în sferturile de finală din Champions League, după 3-3 la general. Atunci, PSG a câștigat în deplasare cu 3-2, iar apoi a pierdut acasă cu 1-0. Meciul din 2020 însă stârnește ecouri la Paris, iar rezultatul din 2021 le oferă încredere că o pot elimina din nou pe Bayern Munchen în drumul spre ceea ce își propun a fi primul trofeu de Champions League din istoria clubului.

ADVERTISING

Boomakerii anticipează un duel foarte echilibrat în tur

Bookmakerii o văd însă favorită tot pe Bayern Munchen în duelul din optimile Champions League. Casele de pariuri sportive care au pregătit deja cotele îi oferă 1.62 lui Bayern Munchen să obțină calificarea în sferturi, iar PSG are cota 2.25. Cât despre meciul de pe 14 februarie, se anunță un duel foarte echilibrat. PSG are cota 2.50 să câștige, egalul are cota 3.70, iar Bayern Munchen are 2.55. În același timp, bookmakerii anticipează un meci cu multe goluri, motiv pentru care cota pentru GG este 1.40. 

COTA-X-REZULTAT-FINAL

Se anunță, așadar, un duel de cinci stele între echipele cotate cu șansa a doua la câștigarea trofeului Champions League. Fiecare are cota 7.00, în timp ce cu prima șansă pornește Manchester City, care are 2.75. Următoarele în topul favoritelor sunt Liverpool (cota 10.00), Napoli (cota 10.00), Real Madrid (cota 11.00), Chelsea (cota 15.00), Tottenham (cota 19.00), Benfica Lisabona (cota 26.00), Inter Milano (cota 29.00), AC Milan (Cota 34.00) și Borussia Dortmund (cota 51.00).

PSG-CASTIGA-CHAMPIONS-LEAGUE

Prezentarea celor două echipe

ADVERTISING

PSG:

  • Înființată: 1970
  • Trofee Champions League câștigate: 0 (a pierdut finala din 2020)
  • Trofee Cupa Cupelor: 1 (1996)
  • Trofee Supercupa Europei: 1 (1996)
  • Titluri în Ligue 1: 10
  • Cupe ale Franței câștigate: 14
  • Cupe ale Ligii Franței câștigate: 9

Bayern Munchen:

  • Înființată: 1900
  • Trofee Champions League câștigate: 6 (1974, 1975, 1976, 2001, 2013 și 2020)
  • Trofee Cupa UEFA: 1 (1996)
  • Trofee Cupa Cupelor: 1 (1967)
  • Trofee Supercupa Europei: 2 (2013 și 2020)
  • Titluri în Bundesliga: 32
  • Cupe ale Germaniei câștigate: 20

Mbappe și Sadio Mane sunt accidentați

Kylian Mbappe s-a accidentat în partida cu Montpellier, în care a suferit o leziune la coapsa stângă, iar cei de la PSG au anunțat că nu va putea evolua pe 14 februarie în confruntarea cu Bayern Munchen, dar va reveni la retur. 

All of Kylian Mbappe's 31 goals in the Champions League for PSG 🔴🔵

Pe de altă parte, antrenorul lui Bayern Munchen, Julian Nagelsmann, a afirmat că nu crede că Mbappe va rata partida tur, așa cum cei de la PSG au anunțat. ”Nu cred că nu va juca. Nu știu ce are, dar eu cred că va fi pe teren. Ce scrie pe site-ul clubului este destul de vag. Dacă nu este vorba despre o ruptură, nu îmi pot imagina că va rata meciul, dar nu știu. Voi pregăti partida ca și cum Mbappe va juca”, a spus Julian Nagelsmann.

ADVERTISING

În schimb, Nagelsmann a precizat că Sadio Mane, jucător care s-a accidentat la începutul lunii noiembrie, nu va putea fi recuperat până la ora primului meci cu Bayern Munchen. "Sadio Mane va rata cu siguranță prima manșă împotriva lui PSG”, a spus Julian Nagelsmann.

Ambele echipe sunt obișnuite să marcheze

PSG și Bayern Munchen au atacuri de cinci stele. Spre exemplu, francezii au 14 meciuri la rând cu gol marcat în Champions League. Iar în faza grupelor din acest sezon au marcat 16 goluri în cele 6 meciuri disputate. 

Bayern Munchen stă și ea excelent din acest punct de vedere. A marcat în ultimele șapte meciuri din Champions League, iar în acest sezon are deja 18 goluri în 6 partide. În aceste condiții, cei pasionați de pariuri își pot îndrepta atenția la selecția Peste 3.5 goluri marcate în tur, ce are cota 2.10.

PESTE-3.5-GOLURI

PSG este redutabilă pe teren propriu în Europa

PSG a pierdut doar 6 din ultimele 68 de meciuri disputate pe teren propriu în cupele europene. Francezii au adunat în acest interval 44 de victorii și 18 remize. Totuși, 4 dintre cele 6 înfrângeri au fost înregistrate în ultimele 18 meciuri de pe Parc des Princes. 

Francezii au fost eliminați în optimile din Champions League de patru ori în ultimele șase apariții în Champions League. În stagiunea precedentă, Real Madrid a fost gruparea care a scos-o din competiție pe PSG.

Pe de altă parte, Bayern Munchen a câștigat 10 din ultimele 12 meciuri în fața unor echipe din Franța, atât pe teren propriu cât și în deplasare. Cele două înfrângeri au fost înregistrate tocmai în fața lui PSG, în septembrie 2017 și 2021. 

În ultimii 10 ani, bavarezii au fost eliminați o singură dată în optimile de finală din Champions League, în 2019. În rest, echipa a avansat cel puțin în faza sferturilor de finală. Tot în sferturi s-a oprit și în stagiunea precedentă, când a fost eliminată surprinzător de spaniolii de la Villarreal.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.