Problemele medicale ale lui Novak Djokovic s-au agravat

Problemele medicale ale lui Novak Djokovic s-au agravat

Campionul sârb Novak Djokovic a dezvăluit că leziunea de la muşchii abdominali, care l-a tracasat din turul al treilea, s-a agravat după finala câştigată la Australian Open şi va avea nevoie de timp pentru recuperare, transmite Reuters.

Djokovic, 33 ani, a câştigat pentru a noua oară primul Grand Slam al anului, după ce l-a învins fără emoţii pe rusul Daniil Medvedev cu 7-5, 6-2, 6-2. Sârbul a dezvăluit după meciul său din turul al treilea că a suferit o mică leziune la muşchii abdominali.

Luni, sârbul a efectuat un nou RMN la abdomen, care a revelat că leziunea a crescut din cauză că a continuat să joace.

ADVERTISING

''Tocmai am venit de la un alt examen de rezonanţă magnetică şi leziunea este mai mare decât după primul RMN făcut după turul trei. Nu pare prea grav, din ce a spus doctorul, dar voi avea nevoie de ceva timp pentru a mă vindeca'', a declarat Djokovic.

Sârbul a comparat turneul din acest an, care a impus o carantină obligatorie de 14 zile, cu un carusel, cu urcuşuri şi coborâşuri: ''Reflectez asupra ei ca la o experienţă extraordinară şi o călătorie unică de care cu siguranţă îmi voi aminti şi voi încerca să scot o mulţime de aspecte pozitive din acest lucru. Am învăţat multe lecţii şi am învăţat multe lucruri, despre mine şi despre tot ce se întâmpla în ultimele cinci până la şase săptămâni, dar cred că tot ce s-a întâmplat pe teren şi în afara lui face ca această victorie să fie şi mai grozavă şi mai dulce''.

ADVERTISING

Djokovic a sărbătorit victoria vorbind cu familia lui din Serbia şi stând la o masă pentru a lua cina, însoţită de un desert: ''Obişnuiam să mă dezlănţui, să merg la discotecă, în cluburi de noapte, dar acum este puţin diferit. Un alt tip de sărbătoare, mai mult una cu cei din familie şi cei alăturaţi''.

Sârbul şi-a trecut cu această ocazie în palmares al 18-lea titlul major, apropiindu-se la doar două succese de elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, marii săi rivali, ambii cu câte 20 de trofee de Grand Slam.

ADVERTISING

Luna viitoare, Novak Djokovic va depăşi unul dintre recordurile deţinute în prezent de Roger Federer, cel al numărului de săptămâni petrecute în fotoliul de lider al clasamentului ATP (310).

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!