Problemele Emmei Răducanu se adâncesc, chiar dacă ea a uimit lumea tenisului la 18 ani câștigând US Open, primul său trofeu de Mare Șlem, turneu pe care l-a început de pe locul 150 WTA.
Imediat după această mare realizare totuși, ea și-a demis fostul antrenor britanic Andrew Richardson, cel care a stat în spatele tenismenei cu origini românești și la Wimbledon, dar mai ales la USO, acolo unde aceasta a câștigat toate meciurile din calificări și tabloul principal, fără să piardă vreun set.
După turneul de la Flushing Meadows, Răducanu a mai disputat un singur meci, la Indian Wells, pierdut în turul II la Aliaksandra Sasnovich din Belarus, locul 100 WTA, în două seturi doar.
Presa din Albion susține că în ultima perioadă Răducanu și staff-ul său și-au intensificat căutările în ceea ce privește un nou antrenor. Iar pe lista scurtă, conform Daily Mail, s-au aflat chiar argentinianul Carlos Rodriguez, australianul Darren Cahill, fostul antrenor al Simeonei Halep și spaniolul Esteban Carril, însă nu s-a ajuns la un acord, din punct de vedere financiar, căci majoritatea tehnicienilor de top cer și salarii pe măsură pentru a se angrena într-un asemenea proiect.
Emma Răducanu s-a retras de la turneul de Moscova, Kremlin Cup, ratând astfel calificarea la Turneul Campioanelor, însă ea va participa la turneul de la Cluj-Napoca, Transylvania Open, care va avea loc la finele lunii octombrie.
În schimb, la Moscova va fi prezentă Simona Halep, grație unui wildcard. Sportiva noastră va fi cap de serie numărul 7.
D.A.