Primul fotbalist pe care Cristi Chivu îl trage pe linie moartă la Inter: I-a găsit deja înlocuitor

Primul fotbalist pe care Cristi Chivu îl trage pe linie moartă la Inter: I-a găsit deja înlocuitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Italia avansează primul nume de fotbalist pe care Cristi Chivu (44 de ani) îl va trage pe linie moartă la Inter.

Chivu s-a înțeles cu Inter și va fi noul antrenor al echipei, iar totul va deveni oficial în cursul săptămânii viitoare. Italienii au încercat să afle schimbările pe care le va face antrenorul român, iar una dintre ele a ieșit la iveală.

Armeanul Henrikh Mkhitaryan își va pierde locul de titular în echipa Interului, în principiu din cauza vârstei. Cristi Chivu are deja înlocuitor pe Mkhitaryan, pe croatul Petar Sucic (21 de ani), unul dintre fotbaliștii transferați de italieni în această vară.

"Sucic, titular imediat la Interul lui Chivu", scrie site-ul inter-news.it, care detaliază: "Sucic, un talentat croat, își poate găsit imediat loc printre titulari. Rolul lui Mkhitaryan ar putea fi redus, făcând loc pentru tineri", anunță sursa citată.

Henrikh Mkhitaryan a jucat 49 de meciuri (3544 de minute) în toate competițiile sezonului la Inter, timp în care a marcat o dată și a oferit cinci pase de gol.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!