Primele transferuri anunțate de CFR Cluj după succesul cu FCSB: Patru jucători și-au dat acordul

Primele transferuri anunțate de CFR Cluj după succesul cu FCSB: Patru jucători și-au dat acordul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj pregătește transferuri cu care să întărească echipa, deși clubul traversează un moment dificil din punct de vedere financiar și a intrat în insolvență.

Marius Șumudică, antrenorul echipei, a anunțat că există deja acorduri pentru transferul a patru jucători.

Patru jucători și-au dat acordul să semneze cu CFR Cluj

Fără să dea nume, tehnicianul a spus că printre cei patru se numără cel puțin un fundaș și un mijlocaș.

„M-am înțeles cu patru jucători în momentul de față, dar cred că vor fi 5 sau 6. Eu cu Marian lucrăm la 4 transferuri, dacă vor apărea încă doi jucători pe care nu cred că-i pot aduce, dar există speranțe, nu știi ce se întâmplă.

ADVERTISING

Așa l-am adus pe Aaron Boupendza, Dumnezeu să-l ierte, la Rapid. Nu credeam că pot să-l aduc. Așa mai avem două mutări care sper să se concretizeze, dar cele 4 sunt certitudini. Suntem blocați doar de această interdicție a transferurilor. Fundași, mijlocași.”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.

CFR Cluj a intrat în insolvență și așteaptă acum ca FIFA să-i ridice interdicția la transferuri, dar acesta poate fi un proces de durată.

"Așteptăm. Am înțeles că s-au făcut toate hârtiile către FIFA să se ridice interdicția la transferuri. Sperăm ca în decursul acestei săptămâni să se ridice cât mai repede și să mai am timp să aduc jucători, să nu semneze, pentru că și jucătorii respectivi sunt strâmtorați, având în vedere că pe 1 septembrie se închid perioadele de transferuri în campionatele puternice și mai rămân doar câteva țări în care poți să te angajezi", a mai declarat Marius Șumudică.â

ADVERTISING

CFR Cluj a învins, duminică seara, pe FCSB cu 1-0 pe teren propriu, în etapa a șasea din Superliga.

CFR Cluj, preluată de elvețieni

Hendrik Klein, un antreprenor elvețian, este noul președinte de la CFR Cluj.

Un grup de oameni de afaceri din Elveția, condus de Hendrik Klein, ar urma să preia clubul în următorul an. În prima etapă, aceștia vor trebui să contribuie la plata datoriilor CFR-ului, care sunt estimate la aproximativ 15 milioane de euro.

În următoarele trei luni, noua conducere va încerca să rezolve o parte din problemele financiare. La finalul acestui sezon, ar urma să înceapă negocierile cu Varga pentru cedarea definitivă a acțiunilor.

ADVERTISING

"E o tranzacție în doi pași. Acesta e primul pas, numirea noului președinte. E prima tură, e prematur să discutăm despre viitor, însă vreau să ies din club. O să mai ajut clubul cu tot ce trebuie în această perioadă, însă mi-a ajuns și m-am săturat.

Nu o să renunț pe degeaba la acțiuni, pentru că am foarte mulți bani de recuperat, însă o să găsim o modalitate și o soluție ca să fie bine pentru toată lumea și pentru ca CFR să nu aibă probleme din această cauză", a transmis Nelu Varga, patronul CFR-ului, despre preluarea clubului de către elvețieni.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google