Prima decizie luată de Federația Română de Gimnastică după controversele de la Jocurile Olimpice

Prima decizie luată de Federația Română de Gimnastică după controversele de la Jocurile Olimpice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Federația Română de Gimnastică a anunțat prima decizie luată după controversele în care au fost implicate Sabrina Voinea și Ana Bărbosu în finala de la sol, la Jocurile Olimpice 2024.

Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, a anunțat că urmează să ceară explicații din partea FIG (Federația Internațională de Gimnastică) pentru modul în care au fost arbitrate sportivele noastre la Olimpiada de la Paris.

Ana Bărbosu a ratat la limită medalia de bronz în finala de la sol. A obținut nota 13.700 după exercițiul pe care l-a efectuat la sol și a stat mult timp pe locul trei, având asigurată medalia de bronz. Totuși, românca a fost depășită de Simone Chiles, ultima participantă în finală, care a primit, după contestație, nota 13.766.

ADVERTISING

Sabrina Voinea a făcut, la rândul său, contestație pentru nota de 13.700 primită pentru exercițiul de la sol, contestație care nu i-a fost admisă și a terminat finala pe locul 5, fără medalie. Ana Bărbosu s-a clasat, în cele din urmă, pe locul patru.

"Nu vom lăsa lucrurile aşa! Vom cere explicaţii la FIG (n.r. - Federaţia Internaţională de Gimnastică). Nu înţeleg de ce i s-a dat în sus americancei (n.r. - Jordan Chiles). Nu uitaţi că şi eu am fost arbitră internaţională şi ştiu bine, cunosc acest fenomen al gimnasticii.

ADVERTISING

Voi cere explicaţii oficiale la FIG, să se facă o analiză şi să înţelegem şi noi care a fost motivul pentru care gimnastei din SUA i-a fost acceptată contestaţia. Consider că Ana merita locul al treilea în această competiţie de la sol.

Una peste alta sunt foarte mulţumită de evoluţia fetelor, am avut o finală la echipe şi iată două locuri 4-5, care ar fi trebuit să fie un loc 3 sigur în finala de la sol. Dacă la bârnă Sabrina şi-ar fi făcut treaba şi ar fi stat pe aparat, ne băteam clar pentru medalie, poate chiar pentru argint. Puteam vorbi acum chiar despre medalia de argint", a spus Carmencita Constantin, conform Orange Sport.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇