Transferul lui Dorin Rotariu (28 de ani) la FCSB oferă mai multe opțiuni în atac echipei „roș-albastre”.
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat că are de gând să joace cu Dorin Rotariu atacant, în detrimentul lui Andrea Compagno.
Dorin Rotariu este mai mobil și mai tehnic, mai combinativ, mai pe placul lui Becali decât atacantul italian care sezonul trecut a fost golgheterul FCSB.
“Noi de asta duceam lipsă, de un atacant. Aveam prea multe ocazii și nu marcam. Atacant nu aveam. Acum, la fiecare meci o să marcăm câte 3-4 goluri. Și-a luat mașina, și-a luat apartamentul în primire. De joi va fi la antrenament”, a declarat Gigi Becali, potrivit sport.ro.
Dorin Rotariu a semnat cu FCSB după ce a jucat la rivala Dinamo, iar mutarea a fost oficializată pe 10 octombrie 2023.