Președintele CS Dinamo: "Suntem în linie dreaptă cu stadionul"

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Ionuţ Popa, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a fost demarată o expertiză tehnică pentru stabilirea valorii stadionului Dinamo în vederea demolării, construcţia noii arene fiind în linie dreaptă.

„Suntem în linie dreaptă cu stadionul. Pentru a putea efectua demolarea unei investiţii trebuie să stabileşti prin Hotărâre de Guvern valoarea obiectului pe care îl demolezi. În acest moment, având în vedere litigiul care a fost cu societatea domnului Badea şi investiţiile care au fost efectuate, impropriu spus investiţii, trebuie să stabilim valoarea. În acest sens, avem demarată în acest moment o expertiză tehnică care se desfăşoară la stadion pentru stabilirea valorii proiectului anterior’, a declarat Ionuţ Popa.

ADVERTISING

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmase la mijlocul lunii iunie că sunt şanse foarte mari ca până la finalul anului 2021 să fie demarate procedurile de achiziţie a serviciilor de proiectare şi execuţie a noului stadion Dinamo, din cadrul complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Stadionul Dinamo a fost exclus de pe lista celor patru stadioane care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal, din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.

ADVERTISING

În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele complexului sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇