Presa italiană anunță alegerea făcută de Dennis Man și Valentin Mihăilă în ce privește rămânerea la Parma

Presa italiană anunță alegerea făcută de Dennis Man și Valentin Mihăilă în ce privește rămânerea la Parma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au scris istorie la Parma în acest sezon recent încheiat și au ajutat echipa cruciată să promoveze din nou în Serie A, după o pauză de 3 ani.

Cei doi români au intrat și în ultimul an de contract la Parma și toată lumea se întreba dacă ei pot rămâne și în următoarea stagiune alături de echipa italiană sau vor dori noi provocări, mai ales că oferte, în special pe numele lui Man, au tot început să curgă.

Totuși, italienii au anunţat că Man şi Mihăilă îşi vor prelungi contractele după EURO 2024: „Parma vrea să-i blocheze pe Valentin Mihăilă și Dennis Man, care, potrivit ziarului, nu au intenția de a părăsi tricoul cruciaților: după Campionatul European, unde cei doi români vor fi protagoniști, ar trebui să ajungă la semnarea prelungirii”, au scris cei de la parmalive.com, care citează Gazzetta dello Sport.

ADVERTISING

Man a bifat 35 de partide pentru Parma sezonul trecut, reuşind să înscrie 13 goluri şi să ofere 7 pase decisive. Iar Mihăilă a evoluat tot în 35 de partide pentru „cruciaţi”, marcând 6 goluri şi oferind 3 pase de gol.

Cota lui Dennis Man a explodat după acest sezon, el fiind cotat la 9 milioane de euro. Arădeanul se află pe locul 2 în topul celor mai voloroşi jucători români. Primul este Radu Drăguşîn, cu o cotă de 25.000.000 de euro.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!