Presa din Italia se înclină în fața lui Valentin Mihăilă

Presa din Italia se înclină în fața lui Valentin Mihăilă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Italia îl laudă pe Valentin Mihăilă, chiar dacă Parma este ca și retrogradată în Serie B.

Jurnaliștii de la Parma Live scriu că Mihăilă este singurul motiv de speranță al echipei, după un sezon foarte slab.

"Printre puținele lucruri pozitive de la Parma se află și el. Foarte tânăr, înzestrat cu talent, idei și curaj. Mihăilă întruchipează toate aceste calități. Performanțele sale răsplătesc efortul celor care au mizat foarte mult pe talentul său, iar cifrele depun mărturie. În 16 apariții are 3 goluri și 2 pase decisive, în 687 de minute. Arată semne mici, dar constante de creștere. În cazul retrogradării, Parma ar avea toate motivele să se bazeze pe imprevizibilitatea sa", a scris sursa citata.

ADVERTISING

Valentin Mihăilă a fost cumpărat de Parma de la Universitatea Craiova cu 9.1 milioane de euro.

A avut probleme medicale imediat după transfer, însă evoluțiile sale din acest an au fost apreciate.

La ultimul meci pentru Parma, Mihăilă a marcat în poarta celor de la Crotone.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!