Presa din Israel dă un verdict dur după ultimul meci al celor de la FCSB în Superliga: ”Neputincioși”

Presa din Israel dă un verdict dur după ultimul meci al celor de la FCSB în Superliga: ”Neputincioși”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Țara Sfântă exultă după ce a văzut ultimul meci bifat de campioana României în Liga 1, un 2-2 mediocru în fața noii-promovate Unirea Slobozia, în etapa secundă a noului sezon.

Urmează un meci decisiv între FCSB și Maccabi Tel-Aviv, dublă manșă contând pentru turul II preliminar al Champions League, câștigătoarea având biletele asigurate pentru minim grupele Conference League.

Jurnaliștii israelieni au fost de părere că au vizionat o trupă neputincioasă, condusă de pe bancă de Charalambous și Pintilii: ”Campioana României, FCSB, a jucat vineri, ultimul meci înainte de dubla decisivă cu Maccabi Tel Aviv, din preliminariile Champions League, 2-2 cu Unirea Slobozia. Totuși, israelienii nu au uitat de victoria roș-albaștrilor cu Virtus, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Campioana României a trecut de formația din San Marino cu scorul general de 11 la 1.

ADVERTISING

FCSB a condus de două ori după golurile semnate de Mihai Lixandru și Darius Olaru, dar nu a putut să își mențină avantajul. Gazdele au obținut un punct, după ce au marcat în minutul 89. Antrenorul Elias Charalambous a început meciul cu o formulă puternică de start, dar elevii săi au fost neputincioși în a mai domina meciul așa cum au făcut-o în turul precedent din preliminariile Champions League, când au distrus-o pe Virtus, 11-1 la general. FCSB rămâne fără victorie în campionat în acest sezon și are două puncte după două meciuri. În prima etapă, a încheiat la egalitate pe teren propriu cu U Cluj, scor 1-1. Nici în acel meci nu au reușit să țină de avantaj”, a notat publicația sport5.co.il.

ADVERTISING

FCSB - Maccabi are loc marți de la 20.30, meci LIVE pe SpotMedia.ro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!