Echipa națională a României a cedat în fața Belgiei la EURO 2024, scor 0-2 într-o partidă disputată la Koln, în fața a peste 30.000 de superbi suporteri români prezenți în Germania, la această a doua partidă a noastră de la acest Campionat European.
A fost un meci în care nu ne-am făcut deloc de râs în fața bronzului mondial din 2018, actualul loc 3 din clasamentul FIFA, echipa lui De Bruyne, Doku și compania. Iar presa belgiană a remarcat și ea acest lucru, lăudând naționala antrenată de Edi Iordănescu: „Belgia este din nou în viață! Cu o victorie convingătoare în fața României, Belgia și-a sporit șansele de calificare la acest turneu final. Youri Tielemans a deblocat rapid tabela, iar ocaziile irosite și un alt gol anulat de arbitrajul video ne-au făcut să tremurăm până spre final. Din fericire, căpitanul De Bruyne și-a luat revanșa și a dublat avantajul.
În ciuda golului rapid și a multelor ocazii, meciul a rămas incitant pentru o bună perioadă de timp. Românii au fost puternici și rezistenți. Primele probleme au survenit imediat după golul lui Tielemans, dovadă a unei echipe extrem de imprevizibile.
Belgia a dominat întreaga primă repriză, deși ocaziile au întârziat să apară. Belgia a fost avertizată din nou în startul primei reprize, la ocaziile lui Man și Mihăilă. Același Man a avut o șansă importantă în minutul 68, însă Casteels și-a arătat valoarea. În sfârșit, De Bruyne a făcut 2-0 și a închis partida. Ne putem aștepta la un thriller în partida cu Ucraina. Toate echipele din Grupa E au același număr de puncte înaintea ultimei etape”, notează presa belgiană, prin cotidianul Sporza.
România este încă lidera grupei E, cu un golaveraj de 3-2 și are un meci vital miercuri seara de la ora 19 cu Slovacia, meciul care ne poate duce în optimile de la EURO 2024, chiar și cu un egal. Meciul va fi LIVE pe SpotMedia.ro.
D.A.