Pintilii l-a descoperit pe noul Sânmărtean la FCSB

Pintilii l-a descoperit pe noul Sânmărtean la FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Delegatul de la FCSB, Mihai Pintilii, spune că roș-albaștrii au un jucător la fel de talentat precum Lucian Sânmărtean.

Este vorba despre Octavian Popescu, jucător care a încântat în acest sezon prin fazele pe care le-a creat.

”Mie mi se pare că e un jucător care îţi oferă exact când trebuie câte o soluţie, scoate om din joc, mi se pare că e tot timpul prezent pentru vârsta lui. E un copil, cum am zis, trebuie să avem grijă de el. Eu îl văd în faţă pe toate cele trei posturi, mai puţin atacant central. L-am întrebat odată şi mi-a spus că atunci când intră pe stângul, lui nu prea îi convine, dar în rest nu a zis nu. Joacă la fel de bine în toate cele trei poziţii.

ADVERTISING

Era Sânmărtean, pe care l-am prins, după generaţia aia, care era la fel, dar el ce face e incredibil. Adică e totul natural, la el nu e ceva forțat, nu, el se distrează. E o plăcere la el tot ce face şi mi se pare incredibil, s-a născut talent. Clar îi mai trebuie să mai pună pe el forţă, muşchi şi atunci clar va fi altceva”, a declarat Mihai Pintilii la Telekom Sport.

În acest sezon, Octavian Popescu a marcat 6 goluri și a oferit 3 pase decisive.

FCSB dorește să obțină 30 de milioane de euro în schimbul său.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!