Simona Halep a fost audiată în ultimele două zile la Londra, unde a încercat să își dovedească nevinovăția în cazul de dopaj.
Sportiva noastră a fost reprezentată la proces de doi avocați, Bogdan C. Stoica și Howard Jacobs, care au prezentat mai multe argumente în favoarea Simonei, conform ProSport.
„Dopaj accidental ca formă neintenționată în care o substanță interzisă, Roxadustat, a contaminat un supliment nutritiv ingerat de Simona Halep", a fost principalul argument adus de echipa Simonei.
"Suplimente nutritive contaminate achiziționate de la comercianți acreditați și certificați că distribuitori oficiali sau francizanți", au mai transmis aceștia la Sport Resolutions.
În plus, avocații au menționat că Simona nu a știut și nu a bănuit că suplimentele erau contaminate și că nici nu avea motive și dovezi să suspecteze contaminarea lor. Ea a verificat înainte prospectul suplimentelor nutritive și nu a văzut nimic ciudat.
Având în vedere aceste lucruri, avocații Simonei au cerut ca pedeapsa să fie eliminată și sportiva să primească doar o mustrare.
Replica ITIA
In replică, reprezentanții ITIA susțin că Simona Halep poartă întreaga responasbilitate pentru că a luat suplimente nutritive.
"Orice jucătoare de tenis care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Exact asta a pățit Halep a consumat suplimente contaminate cu Roxadustat și, prin urmare, și-a asumat riscul de a fi supusă sancțiunilor în temeiul Programului anti-doping de tenis. Este responsabilitatea Simonei Halep să întreprindă propriile cercetări cu privire la utilizarea suplimentelor. ITIA nu recomandă niciun supliment. Orice jucător care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Jucătorii care consumă suplimente pot consuma din neatenție, involuntar, substanțe interzise”, a fost mesajul ITIA.
Verdictul în cazul Simonei este așteptat în cel mult două săptămâni.