Floriana Valletta FC, viitoarea adversară a lui CFR Cluj în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, are un patron cu un trecut interesant, cel puțin.
Riccardo Gaucci este cu adevărat un personaj în Malta, acolo unde o patronează pe echipa campioană en-titre. Este și patron și manager, dar și fost jucător de futsal. A manageriat în trecut o formație cu nume în Serie A, Perugia, între 1997 – 2005, a fost președinte la Catania, dar și finanţatorul, jucătorul şi managerul Perugiei Calcio (echipă de futsal).
CFR Cluj si-a aflat adversara din primul tur preliminar al Ligii Campionilor
O pățanie interesantă îl are personaj principal pe acest Gaucci. În anul 2000, la un meci de futsal intre Cesena și Perugia, Riccardo și-a lovit propriul antrenor, pe Raoul Albani, din simplul motiv că nu l-a introdus pe teren, după cum chiar acesta recunoștea, într-un interviu mai vechi acordat presei italiene.
El a fost și arestat alături de fratele sau Alessandro, în 2006, iar tatăl sau, Luciano, a fost de asemenea un patron excentric în Italia, din păcate acesta încetând din viață chiar în luna februarie a acestui an.
Cine este Floriana Valletta, prima adversară a lui CFR Cluj în Champions League
Campioana României o va întâlni pe Floriana în deplasare, pe 18 sau 19 august, în primul tur preliminar al Champions League. Chiar mâine, CFR își va afla și potențialul adversar din turul II preliminar, într-o ceremonie care va începe de la ora 13, LIVE text pe SpotMedia.ro.
D.A.