Organizatorii de la US Open, criticați aspru de o tenismenă. Se cer despăgubiri financiare

Organizatorii de la US Open, criticați aspru de o tenismenă. Se cer despăgubiri financiare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizatorii de la US Open sunt criticați vehement de jucătoarea australiană Ellen Perez.

Aceasta este nemulțumită de faptul că protocolul sanitar de la US Open a fost modificat. Astfel, în primă fază s-a decis ca locul jucătorilor eliminați de la US Open din cauza unei potențiale expuneri la coronavirus să fie luat de jucătoarele din proba de dublu cu cel mai bun clasament la simplu.

Perez ar fi fost eligibilă astfel să participe și la simplu, dar organizatorii nu au exclus-o din turneu pe Kristina Mladenovici, cea care a fost contact direct cu Benoit Paire, primul tenismen testat pozitiv.

ADVERTISING

"Noile protocoale și proceduri sunt înșelătoare, nerespectuoase și greșite. Trimiteți mesajul că puteți fi contact apropiat cu o persoană testată pozitiv și puteți juca bine mersi la turneu și să fiți în preajma celorlalți. Cum poți să aplici regulile stricte corect o săptămână și în următoarea nu. E o linie periculoasă!", a scris Perez pe Twitter.

În apărarea jucătoarei a sărit și fostul tenismen Tood Woodbridge, care le-a cerut celor de la US Open să o despăgubească.

"Problema ridicată de ea este corectă. A luat o decizie pe baza regulilor care i-au fost transmise, iar acum le-au modificat. Într-un fel, ar trebui să i se acorde compensații suplimentare pentru asta", a spus Woodbridge.

ADVERTISING

Săptămâna trecută, la turneul Western & Southern Open, din concurs au fost excluși toți sportivii care au intrat în contact cu preparatorul fizic testat pozitiv.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇