Olimpiu Moruțan schimbă echipa cu o condiție: Impresarul jucătorului a făcut anunțul

Olimpiu Moruțan schimbă echipa cu o condiție: Impresarul jucătorului a făcut anunțul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Olimpiu Moruțan (24 de ani), în mare formă și la mare căutare în această perioadă de transferuri, urmează să schimbe echipa.

Agentul jucătorului, Ioan Becali, a vorbit despre viitorul lui Moruțan și a spus că, dacă Okan Buruk – antrenorul lui Galatasaray – nu-l va păstra după meciurile din preliminariile Ligii Campionilor, atunci mijlocașul român va face pasul la o altă echipă.

Moruțan nu duce lipsă de oferte, iar plecarea lui de la Galatasaray se va face doar după ce campioana Turciei află dacă se va califica sau nu în grupele Ligii Campionilor sau în grupele Europa League.

ADVERTISING

"Moruțan este un fotbalist căutat în această perioadă. El a făcut un sezon de nota 7 la Pisa, evoluțiile lui i-au deschis ușa spre oportunități importante. Pisa ar vrea să-l țină și anul viitor, dar va fi aproape imposibil. Moruțan e parte din lot pentru meciurile din preliminariile Champions League, are șansa să demonstreze acolo.

Dacă Okan nu-l va păstra, are variante foarte bune în Europa și în Golf. Serie A este un campionat puternic, e potrivit pentru el. Poate juca acolo", a spus Ioan Becali, conform playsport.ro.

ADVERTISING

Olimpiu Moruțan a fost introdus pe teren în minutul 73 al meciului Zalgiris - Galatasaray 2-2 din prima manșă a turului doi din preliminariile Ligii Campionilor și a participat la faza în care turcii au marcat golul doi pe terenul lituanienilor.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!