Ofertă scrisă de 8 milioane de euro pentru Cosmin Olăroiu

Ofertă scrisă de 8 milioane de euro pentru Cosmin Olăroiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cosmin Olăroiu are o ofertă scrisă în valoare de 8 milioane de euro, potrivit surselor SpotMedia.ro din anturajul antrenorului.

Astfel, fostul antrenor al Stelei este dorit pe banca echipei naționale a Emiratelor Arabe Unite.

Din informațiile SpotMedia.ro, arabii i-au oferit lui Olăroiu un contract pe doi ani, cu un salariu total de 8 milioane de euro.

Până în acest moment, Olăroiu nu a oferit un răspuns final, fiind sub contract cu Jiangsu Suning. Totuși, din informațiile noastre, Olăroiu nu s-a întors la pregătirile echipei din China, întrucât oficialii clubului nu au obținut acordul să pătrundă în țără. De asemenea, chinezii i-au micșorat și salariul.

ADVERTISING

Cosmin Olăroiu are o singură experiență ca selecționer, pe banca Arabiei Saudite, pe care a pregătit-o între decembrie 2014 și ianuarie 2015 la Cupa Asiei.

În schimb, în campionatul Emiratelor Arabe Unite, Olăroiu le-a antrenat pe Al Ain și Shabab Al Ahli, la ambele cu rezultate foarte bune.

Astfel, el a câștigat două titluri cu Al Ain și încă două cu Shabab Al Ahli.

De asemenea, Olăroiu a mai pregătit-o în zona Golfului pe Al Hilal, alături de care a ajuns în finala Ligii Campionilor Asiei.

Între timp, Olăroiu urmărește ce se întâmplă la echipa României și este alături de Mirel Rădoi.

ADVERTISING