O nouă victorie pentru boxerul Mihai Nistor

O nouă victorie pentru boxerul Mihai Nistor

Pugilistul român Mihai Nistor, campion mondial AIBA Pro Boxing în 2015 la categoria supergrea (+91 kg), a obţinut vineri a patra sa victorie în cariera profesionistă, în cadrul Galei „Seara campionilor – totul pentru box”, găzduită de Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Nistor a câştigat prin KO tehnic în mai puţin de jumătate de repriză în faţa brazilianului Fernando Rodrigo Simoes de Almeida (9 victorii şi 7 înfrângeri la profeisonişti), bilanţul său fiind de 4 victorii prin KO la categoria grea.

ADVERTISING

În alt meci, la cat. mijlocie, Cătălin Paraschiveanu a obţinut a 22-a sa victorie (palmares completat de 2 înfrângeri), prin abandonul veteranului Mugurel Sebe (46 ani) după trei reprize. De remarcat că Andra Sebe, campioană europeană de tineret anul acesta, este fiind lui Mugurel Sebe.

Florin Cardoş a câştigat şi el după o repriză la cat. mijlocie, în faţa maghiarului Laszlo Fekete, din colţul căruia s-a aruncat prosopul după câteva momente jenante în ring.

Mihai Văduva şi Valentin Mogoş au debutat cu victorii la profesionişti, în timp ce clujeanul Karol Szabo (debutant şi el) a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări.

ADVERTISING

Gala a avut şi un scop caritabil, strângerea de fonduri pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, bolnav de cancer.

Principalele rezultate:
cat. welter
Oszkar Fiko (Ungaria) b. KO tehnic r.1 Gyula Rozsas (Ungaria)

cat. super pană (4 reprize)
Mihai Văduva (România) bate la puncte Stefan Slavcev (Bulgaria)

cat. semigrea (4 reprize)
Valentin Mogoş (România) b. p. Bogdan Stoilov (Bulgaria)

cat. welter
Kalin Simeonov (Bulgaria) b. KO tehnic r.2 Karol Szabo (România)

cat. mijlocie
Florin Cardoş (România) b. KO tehnic r.1 Laszlo Fekete (Ungaria)

ADVERTISING

cat. grea
Mihai Nistor (România) KO tehnic r. 1 Fernando Rodrigo Simoes de Almeida (Brazilia)

cat. mijlocie
Cătălin Paraschiveanu (România) b. KO tehnic r. 3 Mugurel Sebe (România)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇