O legendă a tenisului dezvăluie de ce nu a mai vorbit timp de 2 ani cu Țiriac: A orchestrat tot ce s-a întâmplat la București

O legendă a tenisului dezvăluie de ce nu a mai vorbit timp de 2 ani cu Țiriac: A orchestrat tot ce s-a întâmplat la București

O legendă a tenisului dezvăluie că nu a mai vorbit timp de doi ani cu Ion Țiriac după un incident ce a avut loc la București.

Este vorba despre fostul mare tenismen american Stan Smith, care și-a amintit de conflictul pe care l-a avut cu Ion Țiriac cu ocazia finalei Cupei Davis, pe care echipa SUA a câștigat-o la București în 1972.

"Au fost zece zile de ploaie la București, iar ei udau terenul și mai mult încât să fie și mai lent. Țiriac a orchestrat totul, și-a adus toate rudele și le-a pus arbitrii de linie. Au fost numeroase decizii greșite. Iar evenimentul în sine a fost foarte tensionat, veneam după incidentele de la Olimpiada de la Munchen. Iar totul a devenit și mai tensionat. Țiriac a făcut totul să provoace tribunele, trăgea de timp. După meci i-am zis niște lucruri urâte lui Țiriac când îi strângeam mâna și asta a fost tot… N-a fost deloc o despărțire prietenoasă. Nu am mai vorbit cu el 2-3 ani după acel moment", a dezvăluit Stan Smith pentru Ubitennis.

ADVERTISING

Stan Smith a menționat că s-a împăcat cu Tiriac abia în 2002, când la București a avut loc un meci demonstrativ între România și SUA.

"A fost prietenos, au pus imnul României și al SUA, s-a lăsat cu artificii. După meci, i-am spus lui Țiriac că trebuie să merg la Atena și că am escală la Viena. Iar Tiriac a spus să iau avionul lui. M-a întrebat daca vreau stewardesă sau dacă vreau cafea sau ceai. Am avut doi piloți și o frumoasă stewardesă. I-am scris un bilet după: 'Țiri, iți mulțumesc foarte mult, a fost minunat și mi-ar plăcea să îngropăm securea războiului'", a adăugat Stan Smith.

ADVERTISING

Acesta a fost inclus în International Tennis Hall of Fame în anul 1987. El a câștigat două Grand Slam-uri la simplu, Turneul Campionilor și a fost un jucător bun și la dublu.

Între timp, Țiriac a făcut rost de sponsor și nu va mai desfiinta turneul de la Geneva.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇