O echipă de top din Europa a pus ochii pe Octavian Popescu și Ianis Stoica

O echipă de top din Europa a pus ochii pe Octavian Popescu și Ianis Stoica
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Octavian Popescu și Ianis Stoica sunt doi dintre cei mai apreciați jucători de la FCSB în momentul de față.

Iar pe urmele lor a intrat și o echipă de top din Italia, Atalanta, conform unui anunț făcut de impresarul Giovani Becali.

"M-au întrebat cei de la Atalanta, că au văzut şi ei două goluri în 3 zile, şi frumoase. Chiar preşedintele le-a văzut şi directorul sportiv. Sunt tineri, încă trebuie să câştige ceva cu Steaua (n.r. FCSB), trebuie să câştige un titlu, un campionat, o Cupă, ceva trebuie să câştige, pentru că realizările lor singulare rămân doar singulare.

ADVERTISING

FCSB vrea să câştige bani mulţi pentru ei, deocamadată Octavian Popescu se vorbeşte de 60-80 de milioane de euro (n.r. preţ stabilit de Gigi Becali). Poate vine cineva şi îi dă 25 (n.r. milioane de euro) lui Gigi, 30 şi-l ”fură” acum, în vară", a spus Giovani Becali pentru Telekom Sport.

Octavian Popescu are 6 goluri și 2 pase decisive în cele 19 meciuri disputate pentru FCSB în acest sezon.

Ianis Stoica are 8 goluri și 3 pase decisive în cele 19 meciuri pe care le-a jucat în toate competițiile.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!