Rizespor, noua echipă preluată de Marius Șumudică în campionatul Turciei, a făcut o mare surpriză sâmbătă seara, remizând în deplasare la campioana din Superlig.
A fost 1-1 între Istanbul BB și Rizespor, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 21 din campionatul otoman de fotbal. Rize chiar a deschis scorul, după pauză, printr-un penalti transformat de Samu în minutul 49.
Gazdele de la Bașakșehir au egalat în minutul 64, după ce șutul de la distanță al lui Topal a fost deviat nefericit în poartă.
Reacția lui Șumudică după ce noua sa echipă a zdrobit-o pe fosta sa echipă
Este a doua oară când Șumudică dă piept în acest sezon cu campioana Turciei, după ce în decembrie, când era pe banca lui Gaziantep a învins-o tot în deplasare cu 2-1.
Șumudică nu a luat loc pe bancă în această partidă, deși ar fi trebuit să ajungă de ieri în Turcia, dar plecarea s-a amânat, tehnicianului român fiindu-i teamă de o infectare cu noul coronavirus. La Rizespor au mai fost anunțate șase cazuri noi de infectare, trei în rândul jucătorilor.
El se va alătura lotului abia de luni, iar primul meci la care va sta pe banca lui Rize va fi pe 30 ianuarie cu Fenerbahce.
În clasament, Rizespor e pe 12 cu 25 de puncte, în timp ce Istanbul ocupă abia poziția a 14-a.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Simona Halep reușește o performanță magnifică
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.