Nicolae Dică a cedat: Antrenorul s-a convins de valoarea jucătorilor de la FCSB

Nicolae Dică a cedat: Antrenorul s-a convins de valoarea jucătorilor de la FCSB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul celor de la FCSB, Nicolae Dică, a ajuns în pragul disperării din cauza jucătorilor.

Dică i-a atacat public pe jucătorii din zona defensivă și le reproșează greșelile pe baza cărora FCSB a primit goluri în acest sezon.

"Jucăm cu Chindia și din 3 degajări luăm 2 goluri, acum ne dăm autogol. Ajunge adversarul de 2 ori la noi în careu și facem penalti în minutul 95. Ce pot să le fac? Sunt greșeli mari care nu ar trebui să se întâmple la Steaua. Am tot încercat, le-am arătat jucătorilor video, dar trebuie să vedem ce avem de făcut în continuare", a spus Nicolae Dică la Prima Sport.

ADVERTISING

Amintim că FCSB a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, în etapa a 11-a din Superliga. Oltenii au deschis scorul prin Mitrea, din penalti, dar egalarea a venit tot din lovitură de la 11 metri, prin Andrea Compagno. Autogolul lui Oaidă a făcut astfel diferența.

După acest rezultat, Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 17 puncte și un meci mai puțin disputat. FCSB este pe locul 14, cu 8 puncte, și două restanțe cu FC Botoșani și CFR Cluj.

Etapa următoare, FCSB va primi vizita lui FC Argeș, iar Universitatea Craiova pe cea a lui FC Voluntari.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!