După șase meciuri fără victorie pe banca Rapidului în noul sezon de Superliga, Neil Lennon (53 de ani), antrenorul echipei, a fost întrebat dacă își dă demisia.
La finalul meciului Rapid – Dinamo 1-1, din etapa șasea a Superligii, Neil Lennon a fost întrebat dacă își dă demisia și pleacă de la echipă, după ce n-a câștigat niciun meci de când a început actuala stagiune de campionat.
Antrenorul a dat vina pe ghinion pentru rezultatele obținute până acum și a fost ferm în privința demisiei. "Nu se va întâmpla", a spus Neil Lennon, printre altele. Nord-irlandezul a tras concluziile, după partida cu Dinamo.
”Nu înţeleg întrebările!? Aveam nevoie de al doilea gol. A fost foarte uşor dat penalty-ul pentru Dinamo. Jucătorii au dat totul. (n.r. Nu este ruşinos sa fiţi singura echipă fără victorie?) Dacă vă uitaţi la meciuri… cuvintele sunt dure. Încerci să găseşti răspunsuri sau ce? Trebuia să facem 2-0 şi să închidem jocul. Noi primim goluri numai cu VAR.
Aşa s-a întâmplat şi etapa trecută. Nu e ca şi cum nu ne-am creat ocazii. Am început meciul cu 3 tineri şi am încheiat cu 4.
Nu înţeleg contextul acestor întrebări. Am pregătit meciul cu Rrahmani, dar aceste lucruri se întâmplă. Ăsta este contextul fotbalului. Tu te-ai uitat la meciuri? Din nou nu am fructificat ocazii importante. Nu am înscris din situaţii clare. Mai avem nevoie de jucători.
(n.r. Fanii v-au cerut din nou demisia) Să îmi dau demisia? Am auzit că îmi cer demisia, dar nu se va întâmpla. Înţeleg că este nemulţumire. Sunt dezamăgit şi frustrat că nu am câştigat. Avem ghinion!”, a declarat Neil Lennon, la Digi Sport, după Rapid - Dinamo 1-1.
În prezent, Rapid ocupă locul 11 în clasamentul Superligii, cu cinci puncte, fără victorie, cinci egaluri și o înfrângere la activ.