UEFA i-a mulțumit președintelui Franței, Emmanuel Macron, „pentru sprijinul acordat în mutarea” finalei Ligii Campionilor de la Sankt Petersburg la Paris.
„UEFA dorește să-i mulțumească președintelui Franței, Emmanuel Macron, pentru sprijinul acordat în mutarea celui mai important meci din competițiile europene de club într-un moment de criză fără egal.
Împreună cu guvernul francez, UEFA va sprijini pe deplin eforturile mai multor părți interesate pentru a asigura salvarea jucătorilor de fotbal și a familiilor acestora din Ucraina, care se confruntă cu suferințe cumplite", se arată într-un comunicat al UEFA.
În ședința din 25 februarie, Comitetul Executiv al UEFA a decis, de asemenea, ca toate cluburile și echipele naționale ruse și ucrainene, care concurează în competițiile UEFA, vor fi obligate să dispute meciurile de acasă pe teren neutru până la o nouă notificare.
UEFA a schimbat locația finalei ediției din acest an a Ligii Campionilor, după ce Rusia a invadat Ucraina.
Ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din Europa, programat pe 28 mai, nu va mai avea loc la Sankt Petersburg, ci pe stadionul Stade de France la Paris.
Conform estimărilor făcute de presa britanică, finala Ligii Campionilor generează venituri de aproximativ 70 de milioane de euro.